Fonduri de rezervă

Dacă urmărești acest blog știi deja ce înseamnă un buget personal și cum să îl faci, cum să scapi de datorii într-un mod eficient și cum să te prioritizezi pe tine când vine vorba de a-ți plăti furnizorii. Dacă ai reușit deja să îți creionezi propriul plan este foarte posibil să fi ajuns în punctul în care poți pune niște bani de-o parte. Întrebarea ce vine natural este: ce faci cu ei mai departe?

Îți spun de pe acum că obiectivul tău final trebuie să fie să pui banii să muncească pentru tine. Sunt conștient că sună vag. Promit că îți voi explica pe îndelete ce înseamnă asta într-una din postările viitoare. Dar înainte de a pune banii la treabă ai nevoie însă de o plasă de siguranță pentru a te proteja de imprevizibilul din viată.

Sursa: unsplash.com

O plasă sau mai multe?

Ideea unei plase de siguranță este una pe care nicio persoană nu ar trebui să o treacă cu vederea. Dacă ai una sau mai multe astfel de plase cred că este mai puțin important cât timp modelul pe care îl folosești îți asigură liniștea de care ai nevoie.

Vei descoperi aceste plase sub diverse nume: fond de urgență, fond de siguranță, fond de rezervă, etc. Mai mult, vei constata că și definițiile acestor termeni sunt de multe ori similare. Fiecare individ are o interpretare proprie a acestor fonduri și a scopului lor lucru ce poate crea confuzie în ochii unui începător.

Modelul pe care îl folosesc eu constă în crearea a două fonduri de rezervă: fondul de urgență și fondul de siguranță. Hai să vedem ce presupune fiecare!

Fondul de urgență

După cum îi spune și numele acest fond este destinat situațiilor neprevăzute în care ai nevoie urgentă de bani. Mă refer aici la situații punctuale, cu impact de scurtă durată, cum ar fi intervenții medicale minore, reparații ale casei sau mentenanța mașinii.

NOTĂ: Cel mai nou model de telefon, rochița aceea superbă sau un weekend la munte NU se încadrează în categoria urgențe. Nu vom folosi fondul de urgență pentru a le achiziționa.

În ceea ce privește suma aceasta ar trebui sa fie ideal în jurul a 2000-3000 lei. Începe cu o țintă de 1000 lei pentru a-ți construi reflexul de a economisi și poți creste suma în timp.

Fondul de urgență se păstrează cash în casă sau într-un cont bancar cu card atașat. Alege orice varianta este confortabilă pentru tine însă asigură-te că banii sunt ușor accesibili atunci când ai nevoie de ei.

NOTĂ: Dacă ai fost pus în situația să apelezi la fondul tău de urgență scopul principal este acela de a readuce fondul la valoarea țintă. Altfel spus, te asiguri că în lunile ce urmează pui la loc banii pe care i-ai folosit.

Varianta mea: Am un fond de urgență de 3000 de lei pe care îl țin într-un cont bancar. Odată ce apelez la el, luna următoare fac o prioritate de a completa suma pe care am folosit-o.

fonduri de rezervă
Sursa: unsplash.com

Fondul de siguranță

Ai învățat deja ce este fondul de urgență și din ce situații te poate salva el. Doar că uneori viața te poate încerca mai serios, iar fondul de urgență să nu fie suficient pentru a te scoate din impas. În cazul în care rămâi fără job sau îți pierzi temporar capacitatea de a munci vei avea nevoie de o rezervă substanțială pentru a face față unei perioade mai lungi. Aceasta este fondul de siguranță.

Recomandarea generică este ca fondul de siguranță să acopere 3-6 salarii. Sunt însă voci ce susțin că ar trebui să țintești chiar către 12 salarii mai ales dacă lucrezi ca freelancer sau într-un domeniu ce poate fi puternic afectat de crize precum cea generata de COVID-19.

Să luam un exemplu. Să presupunem că ai venituri lunare de 5000 lei. Ar trebui să îți construiești un fond de siguranță de 15000-30000 lei (3-6 salarii) până la 60000 lei (12 salarii). Va dura o vreme până vei reuși să strângi acești bani. Încearcă să economisești cât mai mult și să îți menții acest obicei. Dacă economisești 500 lei lunar (10% din venituri) vei avea nevoie de 30 de luni pentru a-ți acoperi 3 luni de venituri. Dacă reușești să pui de o parte 1000 lei lunar (20% din venituri) va dura doar 15 luni.

Sursa: unsplash.com

În funcție de cât de consistente sunt veniturile tale fondul de siguranță poate ajunge să reprezinte o sumă serioasă. Aceasta trebuie sa fie de asemenea ușor accesibilă așa că îl poți ține în conturi de economii și depozite bancare. Poți alege să îl ții cash, caz în care ar fi indicat să îl păstrezi în valută, sau te poți orienta către un mix între cele de mai sus.

Există varianta titlurilor de stat, însă trebuie să îți calculezi bine pașii. În mod normal titlurile de stat îți blochează banii pe o perioada mai lunga pentru a putea beneficia de dobândă. Ai varianta de a împărți fondul în bucăți mai mici și să achiziționezi titluri în mai multe serii. Astfel, în cazul în care ai nevoie de bani nu vei “strica” toate titlurile pierzând și dobânda aferentă.

Varianta mea: Ținta mea este să îmi acopăr prin fondul de siguranță 6 luni de cheltuieli esențiale. În momentul în care scriu acest articol fondul meu acoperă 4 luni și îl păstrez într-un mix de conturi de economii și titluri de stat.

NOTĂ: Poate că ai observat că nu urmăresc să acopăr un număr de salarii ci cheltuielile esențiale lunare. Consider că în momentele de criză trebuie să îți reduci cheltuielile la un minim necesar. Am eliminat în primă fază majoritatea sumelor cheltuite pe dorințe și am minimizat nevoile. Rezultatul îl folosesc ca referință lunară. Odată atins acest obiectiv voi continua să completez fondul pentru a-mi reduce cat mai puțin standardul de viață în cazul unui eveniment nefericit.

Concluzie

Drumul tău către prosperitate începe cu economisirea, iar economisirea trebuie să înceapă cu fondurile de rezervă. Crearea acestor fonduri îți va da un sentiment de siguranță și îți va scădea nivelul de stres. Îți va permite să iei decizii lucid în cazul unor urgențe.

Îți recomand să folosești un buget și să îți faci un plan pentru fondurile tale de rezervă. Când știi clar care sunt obiectivele tale este momentul să începi să economisești. Începe cu sume mici, creează-ți obiceiul și apoi crește-le pentru a grăbi procesul. Odată pregătite aceste fonduri te poți concentra pe pasul următor – cum să pui banii să muncească pentru tine.

Nu uita să te abonezi pentru a fi la curent cu cele mai recente articole.

Dacă blogul meu te ajută să îți satisfaci măcar o parte din nevoi poți ajuta la rândul tău la îmbunătățirea acestuia.

un om pe drumul său

1 comments On Fonduri de rezervă

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer