Truisme și un prim succes

Zilele trecute am băut o bere cu grupul meu de prieteni vechi. Dintr-una-ntr-alta am ajuns la subiectul “blogul lui Claudiu”. Printre glumițele standard din spectrul “aproape influencer” și „trebuia să te faci vlogger” s-a strecurat și A. cu o remarcă pe un ton serios. “Boss, scrii truisme.”

Două “truisme”

Primul reflex a fost, evident, să devin defensiv. Înainte de a mă retrage în carapacea mea am trântit un “Păi eu scriu pentru tine?”. Stupid. Ne cunoaștem de mulți ani, dar n-am știut niciodată ce nivel de educație financiară are A. astfel încât reacția mea să aibă sens. Poate povestim la berea viitoare, A.. Am conștientizat însă două lucruri foarte interesante.

Ce nu știu eu

Primul lucru ar fi că eu nu știu suficient de multe lucruri despre oamenii din jurul meu. Financiar vorbind. Mulți dintre ei pot fi foarte bine pregătiți. Eu știu în mare cam cât câștigă, dar nu și ce fac cu banii, ce scop le dau sau ce obiceiuri financiare au. Ok, poate că este un subiect sensibil pentru mulți și unii nu sunt pregătiți să vorbească deschis despre banii lor. Dar nu cumva asta este de fapt problema? Într-o lume în care banii nu ar fi subiect tabu am genera discuții ce ne-ar putea ușura drumul către prosperitate.

Ce nu știm noi

Al doilea aspect pe care l-am observat se referă la noi ca țară. Nu știm ce nu știm din punct de vedere financiar. Și chiar dacă avem o idee despre cum să ne gestionam banii habar n-avem care este nivelul celor de lângă noi. 5 din 10 romani nu au economisit în ultimii 3 ani și 4 din 10 nu sunt interesați să primească materiale financiare educative. Deși sentimentul este că aceste cifre încep să se îndrepte suntem încă jos de tot. Iar aici intervin proiectele similare acestui blog. Cred cu tărie că indiferent de nivelul lor aceste materiale vor ajunge la oamenii potriviți, cei ce chiar au nevoie de ele.

Concluzie…

Când am început acest blog am expus și motivele din spatele lui. Îmi doresc ca în timp să devină un spațiu care sa adune informații utile indiferent de nivelul tău de interacțiune cu banii. Generația mea, și nu numai, vine cu un bagaj cultural în care educația financiară nu se regăsește. Cu puțin efort poate copiii noștri vor avea o șansă în plus.

…și un prim succes

Recent mi s-a oferit șansa să pun și eu umărul la educația piticilor noștri. Am avut onoarea să contribui cu o rubrica de educație financiară în revista „Micul isteț”, destinată copiilor de grădiniță și din clasele primare.

truisme

Sunt extraordinar de fericit și privesc asta ca pe un prim succes al acestui proiect.

Consider că educația financiară a copiilor noștri este unul dintre lucrurile ce necesita foarte mare atenție din partea noastră. Voi dedica un întreg articol acestui subiect în viitorul apropiat.

Nu uita să te abonezi pentru a fi la curent cu cele mai recente articole.

Dacă blogul meu te ajută să îți satisfaci măcar o parte din nevoi poți ajuta la rândul tău la îmbunătățirea acestuia.

un om pe drumul său

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer